După mările albastre, după munți și după zări,
Este-un timp ce-ntotdeauna, plin e doar de primăveri,
Este soarele ce n-are, el vre-o dată asfințit,
Căci e-un timp în veșnicie, care-i fără de sfârșit.

După vântul care bate, după valuri care vin,
După norii ce-s pe-ntinderi, dup-adâncul din suspin,
Este marea fericire, margini ea nu ar avea,
De Isus mi-a fost promisă, dar ea poate fi și-a ta.

După vremea grea venită, după noaptea ce s-a-ntins,
Vine ziua nesfârșită, este-adevarat... e scris,
Vine clipa re-ntâlnirii, cu al nostru Împărat,
Cel care demult pe-o cruce, viața pentru noi și-a dat.

După clipe de durere, pline ce-s de suferinți,
Vom cânta în cor cu îngeri, vom fi printre cei ce-s sfinți,
După drumul plin de pietre, vom călca pe aurii,
Străzi ce sunt azi pregătite, pentru noi în veșnicii.

După multă astăzi trudă, vom ajunge într-o zi,
Lângă Domnul, și la pieptul Lui cel cald vom odihni,
După toate ce sunt astăzi, va fi veșnic doar frumos,
Căci în veșnicii e timpul, petrecut doar cu Hristos.

Nu se va sfârși vre-o dată, timpul veșnic ce va fi,
Doar aici e-aproape clipa, toate când se vor sfârși,
Va seca chiar și izvorul, plin ce-i azi de-amărăciuni,
Căci în ceruri niciodată, nu-i amar... sunt toți doar buni.
Amin