Nu privi în jur vre-o dată
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 21/05/2022


Nu privi în jur vre-o dată, cei din jur te vor zdrobi,
Să privești mereu spre Domnul, El te poate întări,
Nu privi la guri ce-ncearcă, ape tulburi să îți dea,
La Isus este izvorul, viață ce îți poate da.

Nu privi azi nici la valul, din adânc ce-i ridicat,
Să privești spre Cel ce-n valuri, pace ție El ți-a dat,
La Isus... la Salvatorul, să privești din orice val,
Doar El poate să te ducă, la liman... l-al mării mal.

Nu privi la cât de tare, bate vântul pe pământ,
Ci la Domnul... doar El poate, să oprească orice vânt,
Nici de vuietul ce-l scoate, nu te teme niciodat,
Crede... și de vânt vre-o dată, nu vei fi tu clătinat.

Nu privi în toi de luptă, la necaz sau la nevoi,
Nici la cei ce-și spun că-n viață, doar ei luptă... sunt eroi,
La Acel dintâi în toate, și mereu de-L vei privi,
Orice luptă-ntâmpinată, doar cu El vei birui.

Vei fi dus pe-o-naltă stâncă, și pe ea tu așezat,
Ca în vremurile grele, să nu fii cel clătinat,
Dar tu să privești întruna, spre salvare... spre Isus,
Nu te lasă singur Domnul, se va coborâ de sus.

Va aduce-nviorare, sufletului tău mereu,
El nu-i om, El este-un mare, viu și veșnic Dumnezeu,
Toate sunt în a Sa mână, toate El le-a întocmit,
Și pe mine, și pe tine, fie-n veci de veci slăvit.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 187
Opțiuni