Fericirea și-ndurarea-n viață astăzi mă-nsoțesc,
Când potrivnicii se-arată, către Dumnezeu privesc,
El în față îmi întinde, masa... și paharul meu,
Îmi dă peste, căci am parte de viu har din Dumnezeu.

Sufletu-mi înviorează, și de El povățuit,
Sunt pe drumul drept întruna, să nu fiu un rătăcit,
Chiar de trec prin valea morții, nu mă tem de nici-un rău,
E cu mine-ntotdeauna, și în vale... Dumnezeu.

Pe pășuni doar verzi mă paște, la izvoare odihnesc,
Pline doar ce-s de odihnă, și-nspre cer mereu privesc,
Doar El mie mi-e Păstorul, nu duc lipsă de nimic,
El în toate-i Cel mai mare, eu în toate-s cel mai mic.

Și toiagul, și nuiaua, mângâiere mie-mi sunt,
Răul nu-mi aduce teama, singur nu sunt pe pământ,
Căci mă însoțește-n toate, dragostea de Dumnezeu,
Doar pe mijloc de cărare, voi înainta mereu.

Și pân-la sfârșitul vieții, fericit mereu voi fi,
Pân-atunci eu doar cu Domnu-n casa Lui voi locui,
Nu mi-e teamă, de potrivnici... mă va apără mereu,
Căci pân-la sfârșitul vieții, sunt un fiu de Dumnezeu.
Amin