M-aș întoarce, mi-e calea interzisă,
Dar trimit doru-n pruncie, departe,
Să îmi aducă-n traistă o narcisă,
Un soare-încorolat cu dinți de lapte.

O voi purta candelă luminoasă,
Să nu mă rătăcesc, e calea lungă,
Căci vremea e să mă întorc acasă
Cu niște ani mototoliți în pungă.

Ce strălucește printre stele oare?
E calea de lacrimi a dorului meu,
Până la poarta de mărgăritare,
Acolo este Fiul Lui Dumnezeu.

De-acolo dorul mi-aduce narcise,
Pare a fi spre seară, se înnoaptă,
Le port pe Cale candele aprinse
Până aievea voi intra pe Poartă.

Dor călător, cărări bătătorite,
Prin timp, fără vamă, trece departe,
În traista lui alături de merinde
E un strop de Soare biruind o noapte.