Un fir de viață, o făptură
Se întâlni pe drum cu Creatorul…
I se citea pe fața tristă, dorul
Și-n urma pașilor lăsa doar zgură…

Când ridică încet de jos privirea
Simțind prezența sfântă dimprejur,
Iși alungă și gândul cel obscur
Căci o-ntâlni în drum, chiar NEMURIREA!

Da, chiar pe ea o-ntâmpina-n amurg
Acela care- i cunoștea umblarea…
Acela care i-a făcut chemarea:
Singura Cale, unic Demiurg...

Singurul Glas ce străbătea văzduhul
În nopțile cele mai făra viață…
În clipa oarbă când cerea povață,
Când inamicul întețea atacul.

Acela care Își întinse Brațul:
Când cea mai regretabilă acțiune
Uda lăstarul de amărăciune,
Îi smulse rădăcina, Preaînaltul!

Și-nțelegând că Cel ce- i stă în cale
E- același ce o sprijini pe drum,
Se scutură făptura- ncet de scrum
Și lepădă și haina cea de jale…
***
Se apropia în pași atenți spre El,
Și- n apropierea-i, devenea tot mai lumină
Privirea strălucind tot mai senină….
Și-apoi, lumina, devenea ca El.