A ieșit un om din Domnul
Și s-a dus în lume
Invitând setos păcatul,
Viața să-i îndrume

A-întâlnit în drum ispita
Pofta și plăcerea
Îi păreau atât de scumpe
Dulci, precum e mierea

"Voi rămâne doar o clipă"
Și-a spus el în sine
Și-am să gust din tot în pripă
Ce mi se cuvine"

Și a făcut pe cale multe
Străbătând tot globul
Neștiind că-n urmă, poftei
O să-i fie robul...

A trecut apoi o vreme
Și prin cercetare
Domnul îi mișcase viața
Într-o adunare

"Am să ies acum din lume,
Îmi ajunge, gata!"
Vai, ce tristă amăgire!
Căci rămase pata...

Ca un șarpe îl legase
Prins în lanțuri grele
Și în inimă-i intrase
Numai patimi rele.

Mintea i se murdărise
Cu imagini, scene
Diavolul îi tipărise
Doar idei viclene...

"Domnul meu, Te rog, ajută-mi!
Dă-mi din nou putere!"
Și primea mereu în rugă
Ca răspuns, tăcere...

"De ce oare îmi e lupta
Într-atât de mare?
Și mă biruie întruna
Pofta-nșelătoare."

-" Fiindcă n-ai rămas în Mine
Și n-a fost Lumina
Mai iubită ca păcatul
Și mai mult ca tina...

-Negreșit, tu ai dorință
Însă Domnul cere
Toată inima întreagă
Și-ale ei unghere...

-Îți mai dau odată Harul!
Nu-Mi întorc privirea.
Ca să înțelegi Calvarul
Mai profund, Iubirea... "