Trece vremea, s-au dus anii, trec și clipele ce vin,
Trec și văile din față, timp de îngrijorări ce-i plin,
Trecătoare e și clipa, cu-al ei plâns amar și greu,
Și mă-ntreb... dar după ele, oare unde ajung eu?

Trec frumoasele podoabe, casele ce-am înălțat,
Totul va rămâne-n urmă, după ce am alergat,
Mă întreb în miez de noapte, la sfârșit. . eu cui rămân? ,
Celui care mă iubește? , sau celui ce e păgân?

Trece azi vremelnicia, să mă fure ce ar vrea,
Trece soarele și luna, stelele ce-s lângă ea,
Dar în zi de sărbătoare, ce o clipă doar va fi,
Cine mă va recunoaște, unde eu voi locui?

Dar tu soră... și tu frate, unde tu te vei afla? ,
După ce vor trece toate, după alergarea ta,
Care-s roadele ce astăzi tu le strângi pe-acest pământ,
Pentru care veșnicie-s? , pentru iad? , sau cerul sfânt.

Dar azi oare ale mele, roade pentru ce le-am strâns,
Pentru cer cu-n veșnic zâmbet? , sau pentru un veșnic plâns? ,
Să ne cercetăm în vremea, dăruită ce ne-a fost,
Ca să strângem numai roade, care sunt de-un bun miros.

Timpul iute azi aleargă, ca el s-alergăm și noi,
Chiar dacă e suferință, chiar de-s vremuri de nevoi,
Și în ele sunt doar roade, cea mai mare-i... a răbda,
Este-o road-așa placută-n față cerului și ea.

Să strângem și dărnicia, căci placută-i Celui sfânt,
Să nu strângem lăcomia-n alergarea pe pământ,
Mila este ea o roadă, ce-i așa de minunată,
Este cea ce biruiește, când va fi o judecată.

S-alergăm să ștergem lacrimi, a orfanilor ce plâng,
Și a văduvelor care, azi suspină pe pământ,
Și a noastră alergare, pe pamântul trecător,
Ea să fie-n voia Celui ce va coborâ pe nor.

Căci aici sunt trecătoare, toate ce le întâlnim,
La sfârșit noi vom rămâne, cu ce astăzi ne dorim,
Înspre care veșnicie ușa-atunci se va deschide,
Azi a noastră alergare pe pământ o va decide.