Mi-e dor din nou de sunet de ghitara,
Mi-e dor din nou de-a vorbelor alin,
De ce se-ntâmpl-atâtea în tot ce mă-nconjoara,
Căci timpul ce-a rămas, el este-așa puțin.

Mi-e dor de-o adiere, să uit cele-ntâmplate,
De-o mângâiere vie, îmi este-atât de dor,
Mi-e dor de glasul care, mă face să-nchid ochii,
Spre mijloc de iubire, să zbor, să zbor, să zbor.

Mi-e dor s-ating și norii, ca să mă pierd în ceață,
Departe de atâtea, ce vin, și vin, și vin,
Mi-e dor s-ating și steaua, ce astăzi ea mă face,
De dorul ei în noapte, adânc eu să suspin.

Mi-e dor de mână care, fiori în urmă lasă,
Ce-s plini de mii de raze, ce-ntruna strălucesc,
Mi-e dor de-adâncul care, el este a iubirii,
Căci am doar o dorință, adânc eu să iubesc.

Mi-e dor de o privire, așa pătrunzătoare,
Ce-mi scutură ființa, de dragoste și dor,
Mi-e dor de Tine Doamne, ești raza mea de soare,
Pe care-alerg întruna, pe ea... spre cer eu zbor.

De Tine nu mă satur, nicicând și niciodată,
Flămând și ard de sete, după iubirea Ta,
Chiar dacă e fierbinte, zăduful din pustie,
Și-n el mereu pe Tine, eu te voi aștepta.