Iubire divină din zorii de zare, ce mie-mi aduci vise multe și-n zi,
Prezentă și mare ești tu și în noapte, și-n ea-l tău fior eu îl pot azi simți.

Tu inima-mi umpli cu-a ta minunată, căldură ce-i doar ea în tine mereu,
Căci tu ești iubirea ce mie mi-a dat-o, un mare și veșnic și sfânt Dumnezeu.

Iubire eternă din cer izvorâtă, fiorii tăi astăzi mereu copleșesc,
Ființa slăbită ce-aleargă întruna, căci dragoste vie... eu nu obosesc.

Cu tine trec munții cu tine trec marea, cu tine și valea ușoară-i mereu,
Căci tu niciodată nu ești trecătoare, de sus coborâtă ești de Dumnezeu.

Mi-aduci bucuria ce nu se sfârșește, mi-aduci numai pace când lupta e-n toi,
Dar plin sunt de ea suferința când vine, în vremuri pustii și în vești de război.

Mi-aduci ce pământul vre-o dată nu are, speranță, nădejde, și-n vis acea zi,
Când eu și cu tine vom sta fată-n față, vre-un zid între noi niciodat nu va fi.

Ești cea care mie mi-aduce lumină, și stelele care frumos strălucesc,
Cu tine iubire, sub lună, sub soare în vânt sau furtună, mereu doar iubesc.

Cu Tine vre-o dată amar nu mi-e plânsul, căci tot ce-i amarnic ai băut tu cândva,
Ca eu azi să gust numai gustul de miere, să fiu fericit chiar și-n vremea mai grea.