Să ne cercatăm azi viață, și să ne-ntrebăm acum,
Cine-i călăuză noastră, pe al vieții noastre drum.
Care-i roada cea adusă, astăzi la altarul Său,
Ce-i dăm Domnului... căci Domnul, ne-a dat ajutor la greu.
Ne-a dat Duhul sfânt... că viața, Lui mereu să-i dăruim,
Oare noi cu dăruire, zi și noapte îi slujim?
Oare vede-n noi schimbarea, ce-o așteaptă El mereu? ,
Sau uităm că de la moarte, ne-a salvat doar Dumnezeu.
Sa ne cercetăm cu toții, chiar și pasul ce-l pășim,
Faptele care le facem, dar și înspre ce privim.
Vorba dar si-acea purtare, ce în lume noi avem,
Să ne întrebăm... cu cine, oare noi ne-asemănăm.
Ne învață azi cuvântul, Să rodim neîncetat,
Și cu toți azi să culegem, roade pentru Împărat.
Să umblăm prin adevărul, ce-i lăsat de Dumnezeu,
Și doar în neprihănire, să fim astăzi noi mereu.
Și să fim doar o lumină, cum lumină este El,
Mici să fim... căci unui mare, El e viu... Emanuel.
Să ne cercetăm îndată, căci exist-un prea târziu,
Vine Domnul... maranata, vine Cel ce este viu.