Fraților din lumea-ntreagă,
Pe Isus ce îl slujim,
Care pe-o cărare-ngustă,
Spunem că spre cer pășim,
Ce purtăm un mare nume,
Care doar l-am moștenit,
Pentru el nimic vre-o dată,
Nimenea nu a plătit.

Din al zorii dimineții,
De când suntem fiii Săi,
Căci ne-a separat de lume,
Și de calea celor răi,
Către ce-alergăm noi oare,
Cum pe El azi îl slujim,
Cum de lumea de afară,
Oare ne deosebim?

Care este pocăința,
Ce în urmă o lăsăm,
Pe sărmani cu ce noi oare,
Astăzi îi ajutorăm,
Când orfanul e-n nevoie,
Dar și văduvă săracă,
Facem ce făceau creștinii,
Ce slujeau demult... odată?

Sau ne este azi slujirea,
Doar în casa de-adunare,
Când se predică pe schițe,
Sau se murmur-o cântare,
Cum ne dăruim noi oare,
Veșnicului Dumnezeu,
Ce-a iertat demult pe cruce,
Și păcatul tău... și-al meu.

Când ne este-mbelsugată,
Masa... oare ne gândim,
La al nostru frate care,
Spunem toți că îl iubim,
Care este-acea iubire,
Mulți ce azi o declarăm,
Este cea de-ajutorare,
Sau în umbră ne-așezăm.

Dar atunci când Domnul cere,
Unitate între noi,
Cu-ale noastre mâini ce facem,
Când vre-un frate e-n nevoi,
Dar cu gura ce ne-a dat-o,
Domnul pentru-a mângâia,
Folosită-i și-n cântare,
Sau poate a dărâma.

Azi să ne trezim îndată,
Să-ajutăm ai noștri frați,
Căci și nouă ne-a dat Domnul,
Harul de-a fi ajutați,
Să lucrăm mai mult pe cale,
Pentru bunul Dumnezeu,
El nu-ți cere numai ție,
Vrea ca să lucrez și eu.

Să ne lepadăm de eul,
Ce-i în noi orgolios,
Și să devenim azi sluga,
Regelui preasfânt Hristos,
Să hrănim guri ce-s flămânde,
Cum și noi suntem hrăniți,
Chiar dacă vom fi-n lucrare,
Ca Isus noi prigoniți.