Ce bine e să ai mereu credință,
Te poate trece dincolo de zări,
Credința te ridică peste valuri,
Ce-aduse sunt de tulburate mări.

Ce bine e să ai mereu nădejde,
Ea face suferința ce e grea,
Să fie suferința cea ușoară,
Ce-i plină de-o nădejde vie ea.

Ce bine e să ai acea speranță,
Ce-ți duce gândul dincolo de nori,
Speranța că îndată vine Domnul,
S-aducă vremea plină de valori.

Ce bine e să ai mereu iubire,
Să poți ca să iubești astăzi mereu,
Să poți să dăruiești din ea și celor,
Ce nu pot a iubi când e mai greu.

Ce bine e să fii plin și de milă,
Căci mila este-un dar ce-i prețios,
Acel ce-o poate da este doar unul,
E Cel care o are... e Hristos.

Ce bine e să-L ai mereu pe Domnul,
Cu El e numai soarele pe cer,
Să fii un lucrător în via-n care,
Numai Isus Hristos este vier.

Ce bine e să ai doar bucurie,
Când timpul de-ntristări este-așternut,
Când plânsul e prezent în văi umbrite,
Dar ești doar bucuros ca la-nceput.

Ce bine-i să fii plin de fericire,
Când toate-s tulburate-n jurul tău,
În zâmbetul văzut ce-i printre lacrimi,
Se vede-ntotdeauna Dumnezeu.

Ce bine e să stai pe calea sfântă,
De Domnul poți fi doar pe ea condus,
Ce bine-i ca să urci pe brațul care,
Te poate duce doar în ceruri sus.

Ce bine-i să-ntelegi cât e de mare,
Iubirea ce-ai văzut-o când murea,
Ca azi să dăruiești și tu în viață,
Ce El ti-a dat când trupul își jertfea.