Mi-e greu,

Stau şi mă-ntreb:
Oare mi-e greu şi-am obosit?
Sau calea eu mi-am rătăcit
Si am uitat de unde am venit?
Ma-ntorc cu gândul meu, fugar,
In locuri unde am mai fost,
Uitate le credeam , dar în zadar
Incerc sa recompun tot ce-am stricat,
Sau poate ca n-a mers!
Ma tot gândesc unde-am greşit
Atunci, de mult când am ales,
Si-mi caut mi-e vina negreşit
Caci sigur am ales greşit!
Si-acum când stau şi mă gândesc
Ce caut eu aici si cine sunt?
De unde vin si încotro mă-ndrept?
In gând tot eu răspund şi îmi repet:
Aceasta-i calea ce-am ales
Si nu mă las înfrânt !
Am învăţat sa mă ridic, încet,
Si chiar de-am schiopătat în mers,
Eu am răbdat, am strâns din dinţi
Si n-am uitat de calea ce-am ales!

Eu sunt Aceea care am ales.

Iar eu acuma stau şi-ntreb:
De ce e calea mea aşa de grea?
De ce sunt eu atât de rea ?
Si dacă asta este crucea mea?
Ma uit la cei din jurul meu,
Ce cară cruci, cum car şi eu
Si vad ce diferenţe sunt
Si nu-ncetez să mă întreb:
Ce sa aştept eu de la ei?
Când iau şi cer chiar şi mai mult
Decât eu dau sau mi se poate da!

Si-atunci mă-ntorc la mine în adânc,
Si caut şi găsesc ce de la alţi-aştept,
Si-nvăţ din mers sa nu-mi mai caut vină,
Să mă iubesc aşa cum sunt, să dăruiesc lumină,
Chiar dacă înc-o şlefuiesc şi am de învăţat.
Eu sunt stăpâna celor ce-am ales, atunci de mult,
Şi ieri şi azi şi poate că şi mâine!
Si-atunci de ce să plâng şi să întreb mereu:
De ce ? De ce ? De ce chiar eu ?

Pentru că sunt Aceea care am ales!

Ma uit în jur şi mă privesc şi am de învăţat,
Cum să pun frâu la gânduri şi calmul să-mi păstrez,
Sa-nlătur teama şi să nu cedez.
Sunt lucruri simple, fără preţ,
Prezente din belşug,la mine-n suflet le găsesc,
Şi nu mă costă nici un cent ,
Doar eu să vreau să dăruiesc!...
Atâta timp mi-a trebuit la ele sa ajung!
Fără să ştiu că undeva, la mine în adânc,
Ele stăteau şi aşteptau ca să răsară ,
Eu altora să dăruiesc ce varsă în afara,
Căci n-am să pierd nimic, ci chiar mă-nbogăţesc...
Si firul meu, eu îl găsesc ,
M-agăţ de el, căci drumul îmi arată !
Dar să nu uit să definesc
Acele lucruri, forţe ce mă copleşesc,
Stiinţa sufletului meu, a minţii.
Sunt multe, doar trei voi număra:
Iubirea , Speranţa şi Credinţa.
Iubirea nu se-nvaţă , ea se simte,
Speranţa nu moare, ea te ridică sus,
Credinţa te-ajută să te desăvîrşeşti,
Si toate-ţi dau puterea ca să construieşti
Un vis şi-apoi aievea să îl poţi vedea.
Eu le-am simţit, le-am învăţat, le-am înţeles,:
Cu cât apropape de lumină eşti
Cu-atât tu trebuieşti „spălat"!
Si-atunci de ce mi-e mie aşa de greu?
Poate de mine şi de ele am uitat,
Iar mintea mea s-a rătăcit prin gânduri,
Si „bogăţia" ce o am, am ignorat:
Uitând de rădăcini, de flori, de muguri.
De ce-mi fac eu prea multe griji?
Doar ştiu ca în cutii pot să le-nchid,
Fără să pun zăvor,
La pragul casei mele să le-ntind,
Uitate o vreme acolo, să le las.
Cine sunt eu să nu le las?... Le las,
Iar gândul bun , cuvântul şi o faptă,
Sa mă-nsoţească ne-ncetat şi-acel De ce ?
Spus ne-ncetat, să înceteze odată!

Caci sunt Aceea care am ales !

16/17 aprilie 2007