Limbi de foc
"Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei."
Faptele apostolilor 2


Munți înalți, cu haină de cedri, pui golași,
Incremenesc când aud ai  cerului  pași,
Trâmbița cerească   iar răsună în cer:
-Dați slavă  Dumnezeului lui Israel!


Un fulger luminos împrăștie, pe cer,
Trandafiri  strălucitori  peste Israel,
Pe apostoli, se așează limbi ca  de foc;
-"Minune cerească!" strigă mulțimea pe loc.

Eu mă   simt pui golaș pe creastă de munte,
Slăbuțe   aripi întind, tremur ca o punte,
Vântul din vecie  îmi șoptește mereu:
-Aripi de - ndurare îți dă Duhul Meu!


Mă simt floare ofilită, în lanul de grâu,
Cu capul plecat, văd   doar pământ pustiu,
Cerul îmi strigă prin glas de fulger târziu:
-Aduc ploaie târzie, Duhul meu e viu!


Mă simt trestie frântă pe o potecă,
Mă calcă lumea, dar vântul  mă ridică,
-Trestia  ce- i frântă, Isus n - o va zdrobi,
Ridică-te, umbla, zice Cel din vecii!


Mă simt muc de lumânare, stau să mă sting,
In ziua Cincizecimii, limbi de foc mă cuprind,
Șoapte dulci de pace de la Isus sosesc:
-Ești mic și neînsemnat, Eu, totuși, te iubesc!


Mă simt ca și arabul sosit din pustie,
Ce aude Duhul vorbind o limbă vie:
-Ascultați, popoare, uitați-vă la cer,
Limbi de foc coboară, azi, în Israel!

Eu pot zbura ca vulturul cel curajos,
Sunt trestie dreaptă, m - a ridicat Cristos,
Desi strain, călător în Ierusalim,
Am primit Duhul Sfânt de la Tatăl divin!