E iarăşi sărbătoare în cetate,
E iarăşi forfotă-n Ierusalim,
Din patru zări aici sunt adunate
Să dea cinstire Legii, gloate, gloate,
E ca un furnicar oraşul plin.

Căci Dumnezeu urmează să-mplinească
Un plan vestit de veacuri prin Ioel
Şi vrea ca mii de martori să privească
Şi mai pe urmă să mărturisească
Ce minunat e când lucrează El.

Aici stau ucenicii cu durere
În urma despărţirii de Isus,
Lipsiţi de îndrăzneală, de putere,
Dar aşteptând promisa mângâiere
Prin Duh mângâietor, venind de Sus.

Speranţa-i ţine-acuma împreună
Şi-ncrezători aşteaptă Sfântul Duh,
Când deodată, deşi-i vreme bună,
Un sunet ca de vânt, ca de furtună,
Porneşte fără veste din văzduh,

Şi, împărţite peste fiecare,
Din cer venind, coboară limbi de foc;
Aceasta-i aşteptata revărsare,
E ploaia-nviorării pe ogoare
Vestită din vechime prin prooroc.

Uimind apoi mulţimile-adunate
Au început în limbi a le vorbi,
În limbi de ei încă neînvăţate,
În limbi care prin Duhul le-au fost date
Şi-o vie îndrăzneală-i însoţi.

Iar Petru-ncepe atuncea să vorbească
Cuprins de focul viu, cuprins de zel,
De îndrăzneală-n Duh, nepământească,
Şi oamenilor să mărturisească
De jertfa Crucii şi de Sfântul Miel.

Trei mii au fost cei ce-au răspuns chemării
În urma îndrăzneţului cuvânt.
Ei au primit pecetea îndurării
Şi-mbrăţişarea binecuvântării
Din partea Celui veşnic sfânt, sfânt, sfânt.
***
Când n-avem îndrăzneală la mulţime,
Nici foc în noi să Te mărturisim,
Mai dă-ne, Doamne, câte-o Cincizecime
Şi lasă peste noi flăcări divine,
Ca-n Duhul Tău Cel Sfânt să clocotim.

Mai toarnă, Doamne, foc în adunare,
Redeşteptării sfinte să-i dăm glas,
Simţind în noi a cerului chemare
În Duh să Îţi aducem închinare,
Înaintând spre ceruri pas cu pas.

Mai lasă vâjâitul să răsune
Şi casa zgudui-o din temelii
Ca veşnic treji, veghind în rugăciune,
Atunci când trâmbiţa o să răsune
Noi să fim gata pentru veşnicii.

Amin