Să nu-ți dai vreodată trupul,
Rob clipitei de plăcere
Căci îți va lega ființa
Cu-întuneric și durere

Te va prinde ca o mreajă
Și de vei voi să pleci
De sub blestemata-i vrajă
Singur, n-ai să poți în veci

Îți va nimici lăuntrul
Înspre iad te va împinge,
Mintea toată o va cuprinde
Iar pe Duhul Îl va stinge

Vei trăi ca-n închisoare
Chiar de ești în libertate
Fără bucurii și soare,
Mort în beznă și-n păcate

Vei voi să vezi lumina
Însă știi că n-ai să poți
Fiindcă vei vedea doar vina
Și-ale ei umbrite porți

Te vei ridica o vreme
Promițând o nouă viață
Însă ea în tine geme
Vrând din nou la suprafață

Nu îți da vreodată trupul
Rob al patimei scârboase
Ci îndreaptă-te întruna
Înspre lucruri valoroase

Dacă ești în astă stare
Prins în lanțuri și păcate,
Din a celui rău prinsoare
Numai Dumnezeu te scoate...