Înainte ca ploaia să vină...

Pământul crăpat de arșița zilei așteaptă ploaia,
secerea-i obosită tăind mărăcini,
soarele-și aruncă în valuri văpaia,
puii de păsări mor de sete printre salcâmi.
Crăpat e pământul cum e călcâiu-n durere,
așteaptă și astăzi să plouă,
ca-n verde, genunchiul să-și plece în rouă.
Rodul de grâu... e un plâns
uscat și căzut, înainte ca-n snop să se lege...
Fluturi-n leșin stau în grădină,
ca-n insectarul din copilărie;
au ațipit și ei însetați, cu gândul
la ploaia ce-o visează și pământul că are să vină...
Scurmat e pământul de dinți insistenți
al popândăilor din arsa câmpie.
Se-aud-n depărtări ''uri explodând'', schije și țipăt,
înainte ca ploaia, pământul să ude, să-l învie...
Planuri se fac la-ntuneric de-acei,
care urăsc viața, copilăria.
Înnegrite se-odihnesc pe un decolorat șorț,
mâinile mamei ce-și udă în lacrimi familia
care-a plecat uitând de ea, lăsând-o făr-bucurie.
Un nor de-ar veni cu aripi de ploaie,
să se-nverzească ce moare sub soare, se-ndoaie,
să fie chemat ca ruga lui Ilie,
când revărsa cerul, apa șiroaie...
Dar cerul s-a închis de vorbele rușinilor goale,
necredința pământenilor îl ține captiv, îl zăvorăște.
Tații cu mâini curate, îndreptate spre cer,
mame cu lacrimi înnodate sub bărbi ca broboadă,
imploră pe Domnul Christos să ierte... murmură rugi
ce vor fi în curând: ploaia cea mare-n bulbuci,
înainte ca viața în oameni să moară.

(ploaia-metaforic, este mila lui Dumnezeu)
Alexandrina Tulics, 21 iunie 2022-Delafield