IN CAMERA DE SUS
(Ioan 13.1-17)

Se lasase-o noapte trista cu obscura ei lumina,
Cand Isus Isi duse sus, ucenicii pentru Cina.
Ii stransese langa Sine cu iubire si tandrete,
Mai erau putine clipe cat putea sa-i mai invete.
Clipe grele de-apasare incercau ca sa-i cuprinda,
Auzind, ca dintre ei, unul, a decis sa-L vanda.

Erau tristi si-ntrebatori ucenici-atunci in noapte:
"Cine este tradatorul?" Se-ntrebau in scurte soapte.
"Cine-ar fi ajuns in stare?" Ii trecea pe toti fiorul,
Ca sa-si umple siesi punga prin a-si vinde’ Nvatatorul?!
Cine-ar fi putut, perfid, printre sfinti sa se strecoare,
Si asa, sa si-L tradeze, cu o scurta sarutare?

Dar Isus stia ca Iuda isi umpluse buzunarul,
Si luand lighean si apa S-a incins si cu stergarul.
El Acela ce-a dat viata la intregul Univers,
I-a spalat si pe picioare iar apoi umil i-a sters.
(El, nu l-a respins pe Iuda, prins de pofta lui flamanda,
Chiar de-acesta pentru-arginti hotarase ca sa-L vanda).

Poate n-ai s-ajungi vreodata, sau sa fii cumva in stare,
Ca sa speli la fratii tai praful lor de pe picioare,
Dar se poate , Duhul Sfant, sa-ti vorbeasca printr-un susur,
Sa te duci la un bolnav, pentru Domnul, fara murmur.
Poate zile, poate luni, iti va pune-n brau stergarul,
Si sa-i stai la capatai pentru-ai mangaia amarul.

Nu-i usor, iubite frate, receptiv la tot aleanul,
Sa fii gata, cu Isus, sa nu lasi deloc ligheanul.
Cu ligheanul rugaciunii tu sa mergi slujind-nainte,
Ca si apa ce-o contine sa-ti ramana tot fierbinte.
Cu stergarul pentru lupta tu sa fii mereu incins,
Iara Duhul rugaciunii sa nu-l lasi sa fie stins.

Scumpa sora nu uita de stergarul umilintei,
Ce ridica sus stindardul pe taramul biruintei.
El iti cere si-ti sopteste cu iubire sa te-ncingi,
Din ligheanul tau de lacrimi in afara sa prelingi:
Pentru sora de credinta, pentru cel ce-i in necaz,
Tu sa fii mereu dispusa sa-i stergi plansul pe obraz.

Daca n-ai ligheanu-acesta sa speli praful pe picioare,
Tu te-ndreapta catre Domnul, Sursa vietii jertfitoare.
El va pune-n tine Apa, cu putere de izbanda,
Sa retii mereu pe unii care, inca, vor sa-L vanda.
(Si sunt multi aceia care dupa tolba de arginti,
Se zgaiesc, cu ochi avari, de parca-s iesiti din minti).

Tu desigur esti crestin care n-ai s-aduni in punga,
Din argintii celor care inca vor sa-L mai strapunga,
Dar de vrei sa-nvingi si frica ce-o provoaca des Calvarul,
Sa privesti mereu la Domnul si umil sa-ti pui stergarul.
Si asa scrutand spre cruce catre-al nost’Nvatator,
Tinta ta, doar El sa fie, ce straluce-n viitor.
Amin.