Sunt ciobul ce s-a frânt in grea durere,
Și-a plâns amar când s-a zdrobit,
Sunt vasul ce s-a spart, un vas nemernic,
Ce s-a crezut in sine, și s-a răzvrătit.

M-am încrezut doar in puterea mea,
Și am fugit mereu de Tine,
Am vrut o cale mai ușoară, ca să merg pe ea,
Dar m-am ales doar cu dezamăgire.

Sunt vas de lut, un vas netrebnic,
Dar Tu m-ai luat in casa Ta,
Și m-ai chemat din întuneric,
Că sa mă faci un vas de cinste pentru slava Ta.

Ai vrut ca să lucrezi in mine,
Și ai sculptat așa frumos,
Ai luat tot ce era mai rău din fire,
Și-ai pus doar ce era ceresc.

M-am frânt când ai sculptat in mine,
Și-ai luat ce era pământesc,
Și-am înțeles, plângând, că e mai bine,
Ca Tu să scoți tot ce-i lumesc.

Ai luat tot ce era murdar,
Tot ce de Tine mă îndepărta,
Și-ai transformat prin al Tău har,
Ai pus în loc toată iubirea Ta.

Am înțeles că fără Tine,
Nu pot, decât să fiu înfrânt,
Căci fără Tine nu e viață, nu-i iubire,
Ce-i din pământ, rămâne doar pământ

Am fost un simplu ciob in mâna Ta,
Dar Tu mi-ai dat din nou o formă,
Și ai lipit bucățile ce îmi lipseau la loc, în dragostea Ta,
Și acest ciob lovit, in vas sfânt, se transformă.