Ne ducem rând pe rând, mai pregătiți sau poate,
Legați de-acest pământ, nici nu gândim la moarte,
Ce trist este atunci, când firul din clepsidră,
Cu un suspin ușor, pătrunde prin firidă...

Și-un gol de nedescris, rămâne-n urma noastră,
Ca ploaia fără nori, ca floarea fără glastră,
Privesc toți cei rămași, fotografii în ramă,
Curg lacrimi pe obraji, mult prea târziu iau seamă.

Nimic nu-i valoros, de nu ai mântuire!
Curând vei părăsi această omenire
Și totul vei lăsa când te-o chema țărâna,
Degeaba, disperat, ridici spre ceruri mâna!

Căci nimeni n-o putea să-ți netezească calea,
De-n timpul vieții, tu, ai preferat doar valea,
Te-ai mulțumit mereu cu scânteiri de-o clipă,
Din mult ce ai primit, ai tot făcut risipă!

O, biet hoinar, acum, în ceas de cercetare,
Cu lacrimi tu să ceri, ca să primești iertare,
Căci Dumnezeu Preasfânt se-ndură de-orișicare,
Ce-alege pe Cristos, ca unica salvare!

El, Fiu de Dumnezeu și totdeodată Omul
Ce-a binecuvântat suflarea și atomul,
A luat păcatu-ntreg, ce-a fost și ce-o să fie,
Spirale ne-a deschis, iubind, spre veșnicie!

25/06/2022, Barcelona- Lucica Boltasu