Plecat-am ca şi Rut odinioară
Din Betleem cu pâinea subţioară
Spre un Moab de vis rătacitori
Străini de Iahve şi de sărbători...

Şi-am dat de bine şi de-nvălmăşeală
De idoli şi de fete cu beteală
Şi fiii noştri au plecat în zori
Mahlon şi Chilion tremurători...

Iar tu, Elimelec, fără de ţară
De-ai fi aici la Mara cea amară
Ai plânge-n necurmate frământări
Câmpiile Moabului sunt mări...

Talazurile Tale toate iară
Dau peste mine-n fiecare seară
Şi-s singură cu singure nurori
Şi gânduri negre mă cuprind fiori...

********************************

Dar dinspre Casa Pâinii parcă zboară
Zvon bun de bune ploi iar peste ţară
Şi-un gând necunoscut prin albe flori
Te cheamă să te-ntorci la sărbători...

- Rămâneţi, fiicelor, sunt prea amară
De Iahve sunt umplută de ocară
Întoarceţi-vă spre-un alt popor
Odihnă să găsiţi e mai uşor...

Şi plâng nurorile şi iar şi iară
Ţi-e inima de ţară mai amară
Şi nu ştii cum să-mparţi al păcii dor
Dorind să le oferi un viitor...

Şi Orpa se frământă, e-ntro-o doară
Trecut şi viitor o împresoară
Şi-ntr-un târziu sărut tremurător
O-ndepărtează-n pas şovăitor...

- Întoarce-te şi tu, o Rut, fecioară
Din legământ pierdut odinioară
Eu sunt prea amărâtă şi-o să mor
Iar tu vei fi străină-n alt popor...

- Nu sta de mine să te las, o Mară
Yehova ne va duce-ntr-altă ţară
Şi El va fi de toţi îndurător
Cum tu ne-ai fost şi mamă şi rozor...

********************************

Şi-nduplecată te-ai lăsat povară
Şi-ncet plecat-aţi drum întors spre seară
Spre sanctuarul pâinii cu zăvor
În legământ de pace roditor...

Şi-i dimineaţă-n Betleem şi-i vară
Şi holdele sunt albe de secară
Şi-n arie Boaz aşteaptă zori
Să treiere sămânţa-n sărbători...

***