Eu prin jertfa Ta trăiesc
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Pașii mei spre ceruri duc  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 29/06/2022
Eu prin jertfa Ta trăiesc


Eu doresc să fiu cu Tine
Rănile, să-Ți lecuiesc
Să-Ți fac Doamne numai bine
Căci din suflet Te iubesc!

Vreau să alin a Ta durere
Ce cândva ai suferit
Și vreau să-Ți dau mângâiere
Să Te ascult necontenit

Să nu ies din vorba Ta
Doar așa, pot să-Ți plătesc
Voia Ta să fie a mea
Căci la ceruri mă doresc

Ca pe un hoț Te-au ridicat
Ca pe un jefuitor
Pe Tine, cel sfânt, curat
Pe Tine cel doritor

Doar de pace și iubire
De-o viață fără sfârșit
Pe Tine, plin de mărire
Toți, aspru Te-au pedepsit

Sufăr pentru chinul Tău
Lupt cu sârg să-Ți mulțumesc
Tu ești al meu Dumnezeu
Eu prin jertfa Ta, trăiesc

Prin iubirea ce mi-ai dat
Fără să fiu merituos
Prin jerfa ce-ai suportat
Falnic și mărit Hristos

Tu mi-ai dat a Ta iertare
Fără să îmi reproșezi
Și a Ta mare îndurare
Ai lăsat-o și mă vezi

Sus pe plaiul cel ceresc
Cu acei care au plecat
Unde îngeri Te slujesc
Sus, în cerul minunat

Eu în ceata lor voi fi
Cu iubire am să-Ți cânt ție
Când momentul va veni
În a Ta Împărăție.

Amin

Câmpia Turzii, 29 iunie 2022
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 383
Opțiuni