Pietre înspre-a Ta lucrare
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 01/07/2022


Dumnezeule a toate, Cel divin și-adevărat,
În a Ta lucrare Doamne, doar cu pietre s-aruncat,
Prigoniți sunt slujitorii, care te slujesc mereu,
Sunt scuipați, loviți de oameni, ei pășesc pe drum cu greu.

Sunt batjocoriți Isuse, cei ce fac lucrarea Ta,
Judecați fără de milă, cum ai fost și Tu cândva,
Biciuiți cu vorbe grele, răni ce lasă-n urmă lor,
Căci e azi o concurență, Dumnezeule-n popor.

Aruncați sunt ei afară, adevărul când îl spun,
Căci de sus... de pe-nălțime, răului îi spun azi bun,
Nu mai mustră căci mustrarea, poate face mulți dușmani,
Azi se-acoperă păcatul, este-o goană după fani.

Se aleargă după locuri, ce nu Tu le-ai pus în frunte,
Uită că Tu ești Isuse, și în cele mai mărunte,
Vor lucrări ce-s doar văzute, faimă mulți azi își doresc,
Dar sunt reci și nu știu Doamne, că în amăgiri trăiesc.

Pocaința-i devenită, o religie... un cult,
Interese personale... uită să iubească mult,
Locurilor ce-s înalte, le-au făcut astăzi hotar,
Dar că-s locuri în pierzare, Doamne ei nu au habar.

Uita de a Ta lucrare, pe pământ ce ai lăsat,
Ba mai mult... e-mpiedicată, spun că-i lucru necurat,
Căci ar vrea ca să conducă, toți azi marea Ta lucrare,
Dar ar vrea ca să lucreze, pentru-a lor doar buzunare.

Însă Tu de sus din ceruri, sa nu lași cumva vre-o dat,
Să fii răstignit azi iarăși, ocărât, hulit, scuipat,
Apară a Ta lucrare, Doamne și aleșii Tăi,
De acele guri deschise, ce le au acei ce-s răi.

Slava Ta fă să se vadă, și pe cei ce-s prigoniți,
Întărește-i în lucrare, căci sunt azi așa zdrobiți,
Fă ca ei întotdeauna, să fie biruitori,
Prin Duh sfânt călăuzește-i,
De cu zori până-n în zori.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 154
Opțiuni