Din locul preaînalt... divin, cu ape cristaline,
Eu mă ridic copilul Meu, ca să vorbesc cu tine,
Căci abătut azi te-am văzut, și plin de întristare,
Mai văd cum guști tu zi de zi, din lacrimile-amare.

Dau la o parte norii grei, ce-s plini de tulburare,
Opresc și vântul care azi, el bate-atât de tare,
Căci vreau de vorbă ca să stăm, copil ales de Mine,
Ce azi de lupte ești răpus, și stai printre ruine.

Eu mâna îmi întind s-ating, a ta față-ntristată,
Și inima vreau s-o mângâi, căci este-ndurerată,
Un zâmbet îți aduc și-ți spun, privește înspre Mine,
Și vei vedea că niciodat, departe nu-s de tine.

Privește după zări și mări, să vezi cât e de-aproape,
O zi din care niciodat, noi nu ne vom desparte,
Chiar dacă azi suspini adânc, în ceasurile nopții,
Eu am ales ca să nu vezi, vre-o dată groaza morții.

Ți-e inima plină de răni, și-o mare clătinare,
Dar dragostea care ți-o port, vre-o dată margini n-are,
Și astăzi vin să te alin, cu-o dulce mângâiere,
Căci vreau ca tu să nu mai simți o clipă... vre-o durere.

Ascultă... Eu spre tine strig, din locul fără moarte,
E locul care la sfârșit, de el să ai vreau parte,
De mă asculți... tu vei vedea, cât de frumoasă este,
O Țară unde te aștept, e vie... nu-i poveste.

De mă asculți Tu vei simți, acum a Mea-ndurare,
De vei privi spre ceruri azi, voi coborâ din soare,
Pe raza care o cobor, să urci aș vrea la Mine,
Eu te aștept, căci vreau să stau, de vorbă azi cu tine.

Din gemete să te ridic, aș vrea acum... îndată,
Dar inima deschide azi, nu jumătate... toată,
Să pun doar bucurii cerești, să pun înviorare,
În vremi în care plângi ascuns, când lupta este mare.

O clipă nu privi-napoi, statornic fii pe cale,
Căci singur nu ești niciodat, Eu sunt cu tine-n vale,
Din praful ce s-a așternut, pe-al vieții tale drum,
Eu te ridic copile drag, nu mâine... chiar acum.