De ce te plângi pe cale azi creștine,
Când zorile le vezi în răsărit,
Când pasul tău purtat este pe-o mână,
De Duhul sfânt când ești călăuzit.

De ce te plângi când soarele-l răsare,
Azi Domnul pentru tine zi de zi,
Când știi că luna... stelele în noapte,
Nicicând pe tine nu te-or părăsi.

De ce te plângi sub stropii cei de ploaie,
Când Domnul adăpost ție ți-a dat,
Sub aripa ce mult El a întins-o,
Ca tu de stropi să nu fii azi udat.

De ce te plângi când grija El îți poartă,
Când știe suferința ce o ai,
Când El un loc ce-i numai pentru tine,
L-a pregătit cu El în veci să stai.

De ce te plângi când noaptea se arată,
Când vezi în depărtare-un răsărit,
De ce te plângi creștine azi pe cale,
Când vezi chiar și frumosul asfințit.

Când luna e cu tine să-ți ia teama,
Când stelele cu tine stau mereu,
Ca să nu lase teama sa apară,
Ca să nu spui că-n noapte este greu.

De ce te plângi când lupta este mare,
Când nu tu ești în ea un luptător,
De ce ești obosit... secat pe cale,
Când Domnul își revars-al Său izvor.

De ce tu îți apleci ades privirea,
Când sus este mereu salvarea ta,
De ce te plângi când numai bucurie,
Isus ție mereu îți poate da.

Tu astazi nu te plânge fii întruna,
Creștinul fericit ce-i pe pământ,
Acel care doar plin de bucurie,
Slujește Dumnezeului Cel sfânt.

Tu fii chiar cu un zâmbet printre lacrimi,
Mereu mulțumitor aici să fii,
Să poți ca să ajungi unde e Domnul,
Acolo sus... acasă-n veșnicii.