De ce ți-e grij-atât de mare, creștine astăzi pe pământ,
Când nu un om îți poartă grija, El este-un veșnic Domn... ce-i sfânt.

De ce privirea aplecată, o ai din zori până-n apus,
Când poate ajutor să-ți fie, doar unul... El... este Isus.

De ce ți-e lacrima azi cursă, în palmele ce ți-au căzut,
În deznădejdi te scalzi tu astăzi, și-n clipe grele din trecut.

De ce ți-e inima-ntristată, când bucuriile cerești,
De le vei cere-n orice clipă, de sus tu poți să le primești.

De ce ți-e sufletul agale, în deznădejde cazi mereu,
De ce nu lași la cârma vieții, să fie-ntruna Dumnezeu.

De ce ți-e-un tremur răsuflarea, de ce lași teamă să îți dea,
Fiorul rece când din ceruri, doi ochi sunt doar asupra ta.

De ce ți-e clătinat azi pasul, când ești pe urma Celui sfânt,
Când El ajuns este în ceruri, după ce-a fost pe-acest pământ.

De ce lași inima să-ți plângă, de ce tu ești doar întristat,
Când glasul Domnului din ceruri, pe nume-acasă te-a chemat.

Tu întărește-te îndată, căci singur nu ești niciodat,
Ai fost ales să fii în toate, un fiu de-un mare Împărat.

Atins nu ești de foc... de valuri, nici de furia celui rău,
Căci moștenești un cer și Domnul, ți-e ție-n toate... Dumnezeu