Vreau să te cunosc mai bine, sa te am mereu aș vrea,
Să trăiesc fără de Tine, Doamne nu-i dorința mea,
Căci mi-ai dat să simt fiorul, dragostei din veșnicii,
M-ai făcut cu nerăbdare, să aștept până revii.
E iubirea ce mă face, să privesc mereu în sus,
Prin ea Doamne multă pace... alinare mi-ai adus,
Vreau să am întotdeauna, doar fiorul ei mereu,
Să înaintez vre-o dată, din iubire nu mi-e greu.
Vreau să fiu mult mai aproape, de-acea urmă ce-ai lăsat,
Ca să nu mă pierd o clipă, pe un drum alăturat,
Sub lumina cea divină, eu aș vrea să fiu mereu,
Doar Tu vreau să-mi fii în viață, mie-n toate... Dumnezeu.
Vreau ca să te am Isuse, ajutorul meu să fii,
Și în zile întristate, și în ceas din nopți târzii,
Să îmi fii Tu călăuză, pe oriunde aș păși,
Doar cu Tine niciodată, eu nu pot a rătăci.
Să mă treci de munți... de valuri, este doar puterea Ta,
Și pe mâna perforată, ca să stau mereu aș vrea,
Teamă eu nu am vre-o dată, lângă Tine de rămân,
Căci o teamă este-adusă, de acel ce-i rău... păgân.
Am mereu doar bucuria, ce aleasă a fost ea,
E cerească, e divină, este ea din slava Ta,
Domnul mântuirii mele, doar pe Tine te doresc,
Doar pe Tine zi și noapte, simt mereu cum te iubesc.