N-am puteri să fiu ca Tine
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Pașii mei spre ceruri duc  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 02/07/2022
N-am puteri să fiu ca Tine


Nu pot ca să fiu ca Tine
Nu pot Doamne, chiar de vreau
Nu pot ca să fac doar bine
Chiar dacă în rugă stau

Eu îți spun dorința mea
Și necazul ce îl port,
Doamne sfânt, nu mă lăsa
Căci să îndur, nu mai pot

Sunt cuprins de amărăciune
Căci învățătura Ta
Îmi spune ce se cuvine
Iar eu, nu pot respecta

Mă abat, mă îndepărtez,
Nu fac ce ar trebui
Deși Tu ești ale meu crez
La orice pas, pot greși

Sunt cuprins de remușcare
Când nu țin calea cea dreaptă
Dar te rog, ai îndurare
Fii cu mine, mă îndreaptă

Pe cărările cerești
Care viață îmi vor da
Domnul meu cel sfânt, Tu ești
Gloria, este a Ta!

Vreau în tot să fiu ca Tine
Lupt și nu vreau să mă las
De Tine îmi e rușine
Și te rog cu al meu glas

Să-mi dai Doamne bucurie
Și voință, să răzbesc
Spre a Ta Împărăție
Pe nori să călătoresc

Și iertare să îmi dai
Pentru neputința mea
Lângă mine-n veci să stai
Să trăiesc, de-a pururea

Să fiu sus, cu Tine, Tată
Cerul, să îl stăpânesc
Sigur să fii, niciodată,
Eu n-am să te părăsesc.

Amin

Câmpia Turzii, 2 iulie 2022
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 310
  • Favorită: 1
Opțiuni