S-au dus zilele babei în neştiut adânc
Şi-i iară primăvară şi-s iar fiori în crâng
Şi-i gândul azi mai tainic şi obosit Parâng
Şi pâinea mai cu lacrimi şi fiere o mănânc...

S-au dus şi n-o să-nvie niciuna şi nicicând
Când duse-s toate-n urmă iar înainte plâng
Şi pline de omide crenguţele se frâng
Speranţe răsturnate în ne-nceputul gând...

***************************************

La portile cetăţii eternitatea stând
Aşteaptă pelerinii de veacuri alergând
Și necuprinse margini de lume străbătând
Spre-o patrie mai bună şi un Stapân mai blând...

Şi fi-va sărbătoare şi fi-vor sori în crâng
Şi nu va mai fi taină nici obosit parâng
Şi nici o amintire şi nici eu nu mai plâng
Şi fluturii în zare crenguţe nu mai frâng...

***