De-o vreme, de vremi şi de încă jumate
Răsună prin suflet ecouri de moarte
Şi vânturi aprinse speranţe deşarte
În scrum le sfarâmă şi-s tot mai departe...

Şi-i lumea mai tristă și plină de şoapte
Din tainice neguri de patimi răscoapte
Şi-i sufletul gol de lumina din carte
Când zbor de lumină tunelul răzbate...

**********************************

Ce-i omul în lumile lumilor moarte
O lacrimă praful de hău îl desparte
Şi viaţa din viaţa cea fără de moarte
Al inimii gol în clipită-l străbate...

La capăt de drum spre lumina aparte
În ziua dintâi înger piatra împarte
Şi crapă de ziuă al trâmbitei Paşte
Mormintele-s toate golite de moaşte...

Şi-i rouă pe ochii femeii în noapte
Şi lacrime albe se scutură-n şoapte
- Marie! - Rabuni! - O, nu Mă desparte
La Tatăl iubirea urcând miazănoapte...

Dar spune-le fraţilor Mei că din toate
Ramâne-Învierea cea fără de moarte
Când Duhul coboară din slăvi preacurate
Lumină curând Galilea prin sate...

***