Tot mai departe parcă eşti de-o vreme
Sau poate două şi-încă jumătate
Şi-n mine tot mai des şi tare geme
Luceafărul împovărat de noapte...

Şi-aş vrea să trec de galaxii perene
Spre-o altă ţară care mă desparte
Când sufletul din prea adânci avene
În strâmtorări de vene se răzbate...

********************************

Dar din văzduhurile prea eterne
Un glas transcede veacurile toate
Şi carnea se-nfioară şi se cerne
Că nu-i ieşire doar fără de moarte...

Când voi pleca pe adieri materne
Trecut prin prea învolburate ape
La sfintele-Ţi picioare voi aşterne
Suflet sfinţit de preacurate moaşte...

***