Dincolo de zarea cu porţi de pământ
Se-întinde o lume de duh şi de vânt
Şi tu nu mai ştii dacă sunt ori nu sunt
Când lacrimi fierbinţi se-înfăşoară în gând...

Şi n-a mai fi noapte şi n-aş mai fi frânt
De gânduri şi spasme şi patimi arzând
Când firea din fire ţesute pe rând
Încet se desface în huma din prund...

Şi nici tu n-ai plânge căci lacrimi nu sunt
Când ceruri trecutu-n uitări îl ascund
Şi nici remuşcări şi nici vise, nici gând
Nu pot să răzbată lumina nicicând...

Dar până atunci va mai trece un gând
De-o zi sau de două sau nouă pe rând
Când faţa-ţi privesc în al apelor prund
Fior mă-împresoară şi-n tine mă-ascund...

***