Poezie de căință

Mă căiesc și-mi pare rău,
Căci doar Tu ești Dumnezeu,
Ma întorc din căi străine,
Iată, Doamne, vin la Tine.

Obosit și plin de răni,
Vin plecat să mă alini,
N-am pe lume, mângâieri,
Îți las tot ce am, poveri,

Mă căiesc de a mele fapte,
Mă predau cum e în carte,
Cu amar și cu venin,
Cu inima la Tin' eu vin.

O, mai iartă-mi greșile,
Căci mă apăs nevoile,
Iar mă pierd în neveghere,
Curăță a mele unghere.

Vreau să fiu un vas curat,
Un ogor frumos arat,
Vreau să am o haină albă,
Și o inimă de salbă.

Să-mi țintuiesc privirea sus,
De lume să nu fiu răpus,
Căci doar Tu ești siguranța,
Tu ești viața și speranța.

Tu ești tot ce îmi doresc,
Doar pe Tine te iubesc,
Pune-mi firea la tăcere,
Ca să nu mai simt durere.

Doar Tu ești a mea lumină,
Doar cu Tin', viața-i senină,
Nu mai vreau să fiu străin,
Nu mai vreau de lume plin,

Nu mai vreau mâncări stricate,
Vreau mai mult din a Ta carte,
O, adu-mă pe răzorul,
Ce duce către izvorul,
Binefăcător de sus,
Ce l-a deschis odat' Isus.

Să mă spăl în pocăința
Care curăță credința,
Să țintuiesc în inimă
Iubirea Ta sublimă.

Să mai văd minuni culese,
Taine doar de Tin' alese,
Să văd omul cel smerit,
Nu de lume chinuit,
Și de puteri sleit.

O, mai adă vremile,
În rugă să ne prindă zorile,
O mai adă stăruință
După sfânta pocăință.

O, revarsă Duhul Tău
Să nu mai fiu iar rău
Ci al chipului ceresc,
De om sfânt, duhovnicesc.

Nu mai vreau a lumii șoapte,
Să mai rătăcesc în noapte,
Vreau să am a Ta lumină,
Să rămân în a Ta mână.

Căci nu-i loc mai bun și sfânt
Nu-i odihnă pe pământ,
Nu-i nici soare lucitor,
Ca al meu MÂNTUITOR.

Amin