Lăsați-mă să-mi strig durerea, nu stați o clipă-n față mea,
Voi norilor ce a mea rugă, nu o lăsați a se-nălța,
Lăsați-mi inima deschisă, căci cei din jur doar o rănesc,
Dar eu mereu am o dorință, din inimă ca să iubesc.
Lăsați-mă să-mi strig necazul, în fața mea voi nu mai stați,
Spre Cel ce strig... este putere, de El ve-ți fi voi spulberați,
Nu scuturați mereu durere, căci de durere strig mereu,
Să-nchidă gurile ce astăzi, doar otrăvesc sufletul meu.
Dar nici tu fluierat de vânturi, în jurul meu nu mai urla,
Eu doar de glasul ce se-aude, de sus mereu voi asculta,
A tale șoapte sunt străine, și vor ca eu să rătăcesc,
Dar vântule... ascultă bine, pe urma albă eu pășesc.
Chiar de bătaia-ți este rece, căldura sfânt-o simt mereu,
Căci pentru mine e doar soare, prezent mereu e Dumnezeu,
Mi-e scut o mână ce odată, ea pentru mine s-a întins,
Să fie-n cuie pironită, când Domnu-n chin... dureri s-a stins.
Lăsați-mă să vărs și lacrimi, să las amarul pe pământ,
Nu mă opriți furtuni venite, căci eu plângând tot o să cânt,
Cântarea cea de biruință, chiar dacă sunt eu azi răpus,
Tot voi cânta căci ajutorul, îl voi primi de la Isus.
Nu ve-ți putea voi niciodată, să mă opriți... tot voi striga,
Chiar dacă gura-mi ve-ți închide, cu inima îl voi chema,
Mereu de sus El o aude, și El a coborât mereu,
Căci inima mi-e dăruită, azi toată doar Lui Dumnezeu.