Mi-e dor de locul de acasă,
Ah cât mie îmi e de dor,
Să uit de vremi ce-mi dau durere,
Să uit de clipele ce-s grele,
Ce luptă eu ca să cobor.

Mi-e dor de Țara minunată,
În care lacrimi nu vor fi,
Nici guri mereu otrăvitoare,
Vor fi mereu doar dulci izvoare,
În ea noi ne vom odihni.

Mi-e dor de ziua cea cu soare,
Ce-i fără de vre-un asfințit,
Să simt doar veșnic fericire,
Sub raze ce-s în nemurire,
Care va fi un infinit.

Mi-e dor de vremea doar cu pace,
Cu păsări sub un cer senin,
Fără de griji ce mă apasă,
De suferinți ce nu mă lasă,
Mi-e dor de-un loc fără suspin.

Mi-e dor de flori doar înflorite,
De-a lor mireasmă am un dor,
Din Țara cea nemuritoare
Cu străzile strălucitoare,
În care nu exista-un nor.

Mi-e dor de veșnicia care,
Cu Dumnezeu în ea voi fi,
De cea ce-i azi atât de-aproape,
În ea nimic nu ne desparte,
De Cel ce-ndată va veni.

Mi-e dorul plin și de iubire,
Mi-e plin de flăcări ce-au aprins,
Dorința după fericire,
Cea veșnică și de iubire,
Din Țara vie... Paradis.