Un suflet cald, voios pe drum,
Mergea agale către cer,
Un altul însă, lângă el
Trecea mergând fără de seamă…
Și tot mergând ei amândoi,
Cel de pe urmă se întoarse înspre primul:
“- Oh, suflet cald, voios, tu mergi pe drumul
Ce duce sigur catre cer?
Eu unul am pornit pe el
Dar nu știu calea, n-am un țel,
Nu văd pe nimeni cunoscut,
Nu știu pe unde poate duce, pe cine oare să ascult,
Nu știu-ncotro să merg, dar văd atâtea suflete frumoase
Toate zâmbesc pe calea lor și toate sunt așa voioase.
Eu însă astăzi recunosc…. m-am pomenit pe cale
Inițial eram pe-un vârf, apoi am coborât spre-o vale,
Înaintat-am spre-un izvor, și-apoi o apă liniștită
Și două suflete voioase, spuneau din viața lor trăită: ”
“-Călătoria vieții noastre se-apropie astăzi de cer
Îndată vom găsi cărarea, chiar daca drumul e stingher,
Știi ca e-ngust, și-i greu pe cale, dar de-o vom lua pe unde-i larg,
O să ratăm drumul spre rai, și-ntr-o clipită ne-om trezi în iad.”
“-Oh, suflet bun și veghetor, ce bine-i să fii lângă mine,
Iar Domnul ne-este călăuza noastră, cu El, noi vom ajunge bine,
Vedea-vom Țara pregătită, și pacea Lui profundă
Oh, suflete, fii gata de călătorie și vom avea izbândă.”
Și-ndată au plecat cei doi, cu mult avânt, călăuziți,
Iar eu rămas-am așteptând s-apară alții pregătiți
Să m-alipesc și eu de ei, de vor să facă-un bine,
Dar alții nu au mai venit…niciunul…pân’ la tine
Și recunosc…când te-am văzut așa voios,
Din nou un suflet plin de zel, un suflet luminos,
Mi-am spus că te voi urmări, voi desluși misterul
Încrezător, sa aflu unde ma situez și dacă-n fața mea e cerul.
Și uite-așa eu te-am urmat și-am îndrăznit pe cale
Într-o clipită să te-opresc și s-aflu gândurile tale
Acum, te rog, spune-mi măcar, cunoști acea cărare?
Am înțeles ca-ngustă este, anevoioasă chiar, dar cu asigurare,
Duce spre cer unde găsi-vom doar binecuvântări?
Cum ne dam seama să ajungem? De-o parte și de alta uite-s așa multe cărări…
Din ce spuneau cei doi, pe larga cale,
atât de bine este
Însă te poți trezi in iad, în orice clipă, fără veste…”
Oprindu-se din drumul său abrupt,
Sufletul cald, voios, îl întrebă pe scurt:
“- Care ai vrea să-ți fie eterna destinație?
Există rai si iad și intre căi o mare bifurcație.
Vrei viața veșnică și lângă Tatăl bucurii eterne
Sau lași ca viața ta, la dreapta Celui rău, să se așterne?
Ce vezi pe cale, atâtea suflete voioase
Știu toate unde merg, sunt tare credincioase,
Chiar dacă merg pe drumul lor, cu greu,
Știu că odată ce-or sfârși, vor fi cu Dumnezeu,
Iar dacă își cunoscut ei țelul,
Cu toata voioșia-înaintează pe cărarea-ngustă știind că-n fața ei e cerul.
Acuma dacă ai aflat, hai sa pornim la pas,
Căci dintr-al nostru drum, prea mult, să știi, n-a mai rămas,
Însă avea-vom noi nevoie, de marea Lui călăuzire,
Căci drumul ce ne-a mai rămas, deși nu e cu îmbulzire
Avem primejdii la orice pas, prăpastii mari, foarte adânci
Trece prin văi și-apoi ne urcă pe-nalte și abrupte stânci,
Și chiar de suntem doi măcar,
La fiecare din noi in parte, ajutorul Lui e necesar.”
Dupa ce-l ascultă pe sufletul cald si voios,
Sufletul cel de pe urmă, văzu drumul dur, primejdios,
Aflând însă că la final e raiul mult așteptat
Sufletul lua hotărârea: “-Eu sunt gata de luptat!
Hai să mergem, suflet drag, și tare îți mulțumesc
De nu-ntrebam, cu mari regrete, eu astăzi mărturisesc
Calea cea largă alegeam, era simplă, dar urma să pierd
Atâtea daruri pentru mine, pierdeam chiar drumul către cer…
Ce bine ca te-am întâlnit în calea mea, și-am îndrăznit,
Să te întreb și să aleg — sunt așa de fericit
Acum cu drag voi merge, căci țelul meu e al Său rai
Nimic nu-mi mai stă împotrivă, de mi-ai da chiar tot ce ai
Voi-nainta pe calea-ngustă, și chiar de-i greu mă voi lupta
S-ajung acolo unde îmi este țelul, în Raiul Său, în Țara Sa.

Și astfel îmi închei vorbirea,
De vreți să știți mai multe, vă mai spun:
Sufletul cel de pe urmă, un suflet cu păcate, însă bun,
A mers pe calea către cer, cu via lui credință
Iar Tatăl Său i-a dat în dar, eterna biruință,
În Raiul Sfânt, cel pregătit, ajunse cu răbdare
Și lângă suflete voioase, întreaga veșnicie-o va petrece-n sărbătoare.