Din a cerului splendoare, strigă-ntruna Dumnezeu,
Căci sunt vremi de pregătire, să-l auzi vrea tu... și eu,
Scutură orice ființă, de un praf ce-a fost adus,
De-o adâncă deznădejde, peste noi care s-a pus.

Dintr-un răsărit de soare, glasul Lui e auzit,
Dar tăcut El nu devine, nici când vine-un asfințit,
Căci nu vrea să ațipeasc-a Sa mireasă pe pământ,
Vrea mereu să fie gata, căci El vine în curând.

El ar vrea să o găsească, gata petru-a se-nălța,
Într-o haină fără pată, împlinind doar voia Sa,
Ca în zbor spre cer s-o ducă-n Țara care a promis,
Țara dragostei, a păcii, în eternul Paradis.

Vrea să-i dea ei nemurirea, viață veșnică să-i dea,
Pentru asta strigă Domnul, pregătire-n vreme grea,
Vrea să căutăm în toate, doar neprihănire-acum,
Să nu fim cum este lumea, pe al mântuirii drum.

Strigă El de sus trezire, chiar și-n mijlocul de noapte,
Ca să nu ne amăgească, multele... străine șoapte,
Să nu ne înfricoșeze, umbrele în ea ce sunt,
Strigă și mereu ne spune, e cu noi El pe pământ.

Azi să ascultăm strigarea, ultima ce poate fi,
Vremea ce ne dăruiește-i puntru a ne pregăti,
Să trăim doar în sfințire, și slujind doar Lui mereu,
S-avem parte de răpire, când revine Dumnezeu.

Glasul azi ce se aude, nu se v-auzi-n curând,
S-ascultăm cât El mai strigă, și mereu doar prețuind,
Clipele de har ce astăzi, peste noi le-a mai lăsat,
Căci aproape e venirea, să ne pregătim îndat.