Aș vrea să-mi dai doar mângâierea,
Ce-i o comoară-n locuri vii,
Să-mi fie viața mai ușoară,
Trecută când e prin pustii.

Dar și atunci în miez de noapte,
Suspinele adânci când sunt,
Aștept alinul să coboare,
În inimă prin Duhul sfânt.

Aș vrea sa-mi fii izvorul care,
Nicicând nu este el secat,
În inimă ce se revarsă,
Cu har ce-i doar îmbelșugat.

În vremi ce-s lungi de strâmtorare,
Aș vrea cu mine să rămâi,
Să nu tânjesc... să am întruna,
Fiorul dragostei dintâi.

Aș vrea sa-mi dai mereu putere,
Să pot sa cred în vreme grea,
În zilele ce-s fără soare,
Să pot vedea puterea Ta.

Să pot să-mi duc la Tine gândul,
Odihnă Tu să-i dai doresc,
Când marea este tulburată,
Când nu mai pot ca să vâslesc.

Aș vrea să-mi fii Tu răsăritul,
În vremurile ce-s târzii,
În palma Ta și asfințitul,
Aș vrea să fie până vii.

Să pot să trec de orice noapte,
Apare-n calea mea mereu,
Și-n ele vreau întotdeauna,
Ca să te laud Domnul meu.

Aș vrea să-mi fii ce mi-a luat viața,
Un foc de dragoste aprins,
De-l voi avea... eu niciodată,
Nu pot mocni fiind învins.

Căci dragostea este putere,
E-un răsărit făr-asfințit,
Ce mi-l doresc în orice clipă,
În el mereu sunt fericit.