Zboară albă porumbiță după stele... după nori,
Du-ma-n locul plin ce este, de a cerului valori,
Vreau să gust doar din iubirea, ce nu poate ea mocni,
Căci setoasă mi-e ființa, îmi doresc doar a iubi.

Du-mă pe acele plaiuri, unde totu-i infinit,
Este locul unde visul, îmi va fi el împlinit,
Pe-ale tale aripi albe, urc și vreau să zbori acum,
Înspre capătul de jale, care-i la sfârșit de drum.

Zboară după vânt și ploaie, după începutul lor,
Unde viață, fericire, curge dintr-un viu izvor,
Vreau să mă adăp în vremea, luptelor ce a venit,
Zboară albă porumbiță, să nu ai un zbor oprit.

Fii mai iute ca un sunet, ce-i de tunet el adus,
Să m-adapostesc în locul, pregătit ce-i de Isus,
Zboară printre stropi de ploaie, porumbițo... nu opri,
Du-mă mult azi mai aproape, de-acea minunată zi.

Căci eu vreau să-l văd pe Domnul, vreau pe El să-L întâlnesc,
Să plâng doar de bucurie, este tot ce îmi doresc,
Porumbițo zbori îndată, spre limanul mult dorit,
Cu-ale Sale brațe-ntinse, mă așteapt-un Domn iubit.

De ți-e aripa rănită, zborul tău să nu-l oprești,
Peste văi să zbori întruna, munții să nu-i ocolești,
Cu balsam de vindecare, Domnul te va vindeca,
Tu doar zboară căci vreau timpul, să rămână-n urma mea.

Să rămână vreau și lacrimi, azi în urma mea pe drum,
Vor rămâne porumbițo, de nu vei opri acum,
Căci sunt astăzi vremi din urmă, ca să trec de ele-aș vrea,
De nu-ți vei opri tu zborul... porumbițo... voi putea.

Zboară și sub cer cu soare, și sub cel cu nori ce-i plin,
Căci dorința mea-ți va face, zborul tău frumos și lin,
Căci eu vreau să zbori întruna, fără ca tu să oprești,
Vreau oprirea ta să fie, sus... în slăvile cerești.