Nu fi întristat creștine,
Omul... numai om rămâne,
El nu poate mângâiere,
Să-ți aducă în durere,
Poate însă s-o mărească,
Să o facă ca să crească,
Cu a lui vorbe deșarte,
Să te-mpingă înspre moarte,
Poate ca să te bârfească,
Și cu vorbe să lovească,
Poate s-aducă trădare,
Lacrimi multe și amare,
Tu în el să nu te-ncrezi,
Pacea sfântă să nu pierzi,
Crede doar în Dumnezeu,
El e ajutorul tău.
Lasă omul cu-a sa lume,
Slăbiciunea ta nu-i spune,
Prieten el nu-ți poate fi,
Poate omul a răni,
Poate-aduce întristare,
Căci e plin el de trădare,
Nu te poate înțelege,
Lacrima nu-ți poate șterge,
Nu te-ncrede niciodată,
El e om... nu sfântul Tată.
Dacă ai vre-o apăsare,
Să privești mereu spre soare,
Sus în cer ai vindecare,
Poți să-i spui tot ce te doare,
Poți să-i spui și slăbiciunea,
Îți ascultă rugăciune,
Și te va elibera,
Cel ce-i doar de partea ta.