Mă-ndrept spre Țara sfântă
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 05/07/2022


Mă-ndrept spre Țara sfântă, cu poezii și cântec,
Vreau să ajung acasă, aici vreau să sfârșesc,
Urc dealul întristării, rostind două cuvine,
Ce sunt doar pentru Domnul, sunt ele... te iubesc.

Alerg fără-ncetare, mi-e inima aprinsă,
De dor și de iubirea, ce Lui i-o port mereu,
Alerg numai în visul, în care nu sunt singur,
Cu mine-ntotdeauna în vis... e Dumnezeu

Mă-ndrept spre răsăritul de soare care mie,
Mereu îmi dă speranță că-ndat îl voi vedea,
Ea este o speranță, ce-n mine e doar vie,
Îmi dă chiar și putere, să pot înainta.

Grăbit îmi este pasul ce-aleargă către locul,
Ce-i dincolo de vremea, din urmă ce-a venit,
Și sufletul aleargă, spre-ntreaga veșnicie,
Prin lumea cea amară, mereu este grăbit.

Mă-ndrept spre Țara sfântă, ce-i dincolo de soare,
Ce-i plină de izvoare, și străzi doar aurii,
Doresc s-ajung la Tatăl, Acel ce mă iubește,
Cu o iubire sfântă, mereu e cea dintâi.

Nu mă opresc o clipă, mereu în alergare,
Sunt eu pe drumul vieții, și nu vreau să opresc,
Vreau să ajung acasă, să uit de-aceste vremuri,
Ce-mi dau doar tulburare, e tot ce îmi doresc.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 203
Opțiuni