Chiar de ar fi să port durerea,
Acestui timp greu ce-i venit,
Eu tot alerg căci mă așteaptă,
O viață fără de sfârșit.

S-ajung în ea am eu dorința,
Aprinsă ce-i în pieptul meu,
Ea este-aprinsă și de dorul,
Ce eu îl am de Dumnezeu.

Chiar de ar fi să ard de sete,
Eu tot sub soare azi voi sta,
S-aștept un strop de rouă care,
Putere mie îmi va da.

Ma răcorește-ntruna harul,
Ce-n viață-mi este îndeajuns,
De ce-i divin... el niciodată,
Pe cale nu mă ține-ascuns.

Chiar de ar fi numai durere,
Eu cerului îi voi cânta,
Cântarea pace-mi va aduce,
Și alinare îmi va da.

Voi sta mereu la poala crucii,
Doar așteptând ca Dumnezeu,
S-asculte strigătul ce-l strigă,
Ființa mea când drumu-i greu.

Chiar dac-ar fi să gust doar lacrimi,
Nu le voi șterge eu vre-o dat,
Voi aștepta ca să le strângă,
Într-un burduf un Împărat.

Chiar de vor fi numai amare,
Eu știu că vine acea zi,
De bucurie când voi plânge,
Atunci... tot greul va sfârși.

De m-ar lovi cuvinte grele,
Doar goale eu le voi vedea,
Ca să nu lase iar durere,
Și răni ascunse-n viața mea.

Voi asculta numai de glasul,
Mereu ce-i blând și doar duios,
Pe el eu îl urmez căci este,
El glasul celui glorios.