E vară, Doamne și e cald,
De-atâta vreme ploi n-avem,
Pământu-n secetă-i uscat,
Ogrezile-n arșiță gem...

Udăm noi, Doamne, puțintel
Dar totu-i parcă în zadar
Când Tu reverși de sus, din cer,
Le-nviorezi pe toate iar.

Lângă fereastră-un trandafir
Mi-agață pasul ca să stau,
Petalele-i căzând în șir
Șoptesc: Stăpâne... apă vreau! ...

Pe-un ram, la poala mărului
Orăcăie un brotăcel,
Cred că-nțeleg durerea lui,
El strigă: Doamne... apă-ți cer! ...... . .

E vară, Doamne, e cuptor,
Natura geme dureros,
Te strigă toate-n ajutor
Doar omul, spatele Ți-a-ntors.

Cu sacul de păcate-n brâu
Se-ascunde-n pasu-i apăsat
Dar se răsfrâng precum un râu
Și tot ce calcă-i blestemat.
... . .
E vară, Doamne... dar cândva...
Pe-o cruce-amară, la dispreț
Strigai prin arșița cea grea:
-Mi-e sete! ... Și-ai primit... oțet.

Ce-i omul, Doamne, ploi să-i dai
Și soare la timp potrivit?
E-un răzvrătit, da-l vrei în rai,
Pentru-al său suflet ai murit.

Tu Cel ce mării-ai pus hotar,
Izvoarele-ai creat și nori
Mai iartă-ne prin al Tău har,
Revarsă roditoare ploi!

Și duhul astăzi ni-e secat,
De roadă suntem tare goi,
Dorim însă, precum odat,
Să lași ale Duhului Sfânt ploi!

Amin!