Binecuvântările profetice ale lui Balaam.

(Cuprinde Num. 23.7-10,8-24; 24.3-25.)

Balaam şi-a rostit profeţiile, de la Domnul:
Balac m-a adus din Aram ( Mesopotamia )
Împăratul Moabului, m-a chemat zicând:
-Vino din munţii Răsăritului cu proorocia!

-Vino şi blesteamă-mi neîntârziat pe Iacov!
-Vino şi defaimă pe acest popor, pe Israel!
-Cum să blestem, pe cel ce-i binecuvântat,
Pe cel ce nu-l blesteamă Dumnezeu de fel?

-Cum să defaim eu şi să ponegresc pe cel
Ce nu-l defaimă Domnul, şi-i e binevoitor?
Îl privesc pe vârful stâncilor, singur şi-ntărit
Îl privesc de sus, de pe-nălţimea dealurilor:

El este un popor care locuieşte de-o parte
Şi nu face parte dintre neamuri. De altfel,
Cine poate să numere pulberea lui Iacov,
Şi să spună numărul unui sfert din Israel?

O, de-aş muri de moartea celor neprihăniţi,
Şi sfârşitu-mi să fie aşa, întocmai ca al lor!
Scoală-te, Balac, şi ascultă aceste cuvinte,
Şi ia aminte la mine, în grabă, fiul lui Ţipor!

Dumnezeul lor nu este un om ca să mintă,
Nu este un fiu al omului, ca să-I pară rău,
Ce a spus, ce a făgăduit oare, nu va face?
Şi nu va-mplini El, oare, prin cuvântul Său?

Iată că am primit porunca să binecuvântez,
Da, El a binecuvântat, eu nu pot întoarce!
Nu vede acum nici o fărădelege în Iacov,
Nu vede nici o răutate în Israel. E-n pace!

Domnul, Dumnezeul lui, este zilnic cu el,
El este Împăratul lui, bucuria şi veselia lui,
Dumnezeu i-a scos din Egipt cu braţ tare
Taria lui este pentru el ca şi tăria bivolului.

Descântecul oricare, nu poate face nimic
Împotriva lui Iacov, căci au legea ordinei,
Nici vrăjitoria, împotriva poporului Israel,
Căci lucruri mari a făcut Dumnezeu cu ei.

Da, poporul acesta se ridică, ca o leoaică,
Şi se scoală întocmai, ca un leu înfometat,
Nu se culcă până ce nu şi-a mâncat prada,
Şi nu a băut sângele celor ucişi, din vânat.

Iată ce zice Balaam, fiul lui Beor, profetul,
Omul cu ochii deschişi, cu duhul cucernic,
Acel care înţelege cuvintele lui Dumnezeu,
Şi cel ce vede vedenia Celui Atotputernic.

Cel ce cade cu faţa-i prosternată la pământ,
Şi ai cărui ochi sunt deschişi pentru vedenie.
-Iată, ce plăcute sunt corturile tale, Iacove!
Locuinţele tale Israele, în ceas de vecernie!

Ele se întind ca nişte văi, cu pajişti de flori,
Ca nişte grădini, lângă un râu de aproape,
Şi ca nişte copaci de aloe pe care i-a sădit
Domnul, ca nişte cedri lângă maluri de ape.

Apa curge din găleţile lui, întotdeauna pline,
Şi sămânţa-i este udată de ape curgătoare,
Împăratul lui se înalţă mai pe sus de Agag,
Şi împărăţia lui ajunge puternică, biruitoare.

Dumnezeu i-a scos din Egipt cu braţ întins,
Tăria lui este ca a bivolului, aşa se-ntăreşte!
El nimiceşte pe cei ce se ridică împotriva lui,
Le sfarmă oasele, cu săgeţile le prăpădeşte.

Îndoaie genunchii, se culcă la fel ca un leu,
Ca o leoaică, cine-l va scula, cine-l v-ajuta?
Blestemat să fie, acela care te va blestema!
Binecuvântat să fie, cine te va binecuvânta!

Iată ce zice Balaam, fiu al lui Beor din Aram,
Omul care are ochii deschişi, în măreţul salt,
Aşa zice cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu,
Şi cel ce cunoaşte planurile Celui Prea Înalt.

Acel ce priveşte viziunea Celui Atotputernic,
Acel ce cade cu faţa sa la pământ prosternat,
Şi ai cărui ochi sunt deschişi pentru vedenie;
Îl văd, dar nu acum; ci în viitorul îndepărtat.

O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire!
Îl privesc, dar nu aproape! Se ridică din Israel.
El străpunge cu săgeţi toate laturile Moabului,
Şi prăpădeşte pe toţi copiii lui Set în acest fel!

Se face stăpân pe Edom, domnitor în ţara lui,
Se face stăpân pe Seir, vrăjmaşii lui ascunşi.
Israel face fapte mari, prin ajutorul Domnului,
Căci războinicii tari, sunt cu untdelemn unşi.

Cine se naşte-n Iacov domneşte ca stăpânitor
Şi pierde pe cei ce scapă din cetăţi, când fug,
Amalec, e cel dintâi dintre neamuri, însemnat.
Dar într-o zi va fi nimicit, căci săgeţile îl ajung.

Pentru neamul Chenit, locuinţa este tare de tot
Şi cuibu-ţi este pus pe stâncă, sus lângă soare.
Dar Cain va fi pustiit, cum pustiu lasă furtuna,
Până ce te va lua prins Asur, în mânia sa mare.

Când va face Domnul acest lucru, cine va trăi?
Dar nişte corăbii vor veni din Chitim, pe mare,
Vor smeri pe Asur, vor smeri pe Eber cu sabia,
Şi la urma vor fi nimicite şi ele, pe rând fiecare!

Flavius Laurian Duverna
19 iunie 2007