De ce oare astăzi Doamne, nu mai este cum era,
E trăită pocăința, fiecare cum o vrea,
Povestită la amvoane, e de teologi mereu,
Fără har... de pe hârtie, și așa le este greu.

De ce oare rugăciunea, este scurtă și înceată,
De ce oare adunarea, este-atât de colorată,
De ce este-atâta ură, zâmbete-n fățărnicie,
De ce sunt nume sonere-n pocăință, și mândrie.

Dar Stăpânule a toate, de ce oare între frați,
Nu există unitate, cei săraci sunt alungați,
De ce sunt atâtea cete, trepte ce sunt pământești,
Nu de Tine sunt făcute, căci așa... . Doamne nu ești.

De ce oare-s aruncate, vorbe grele între cei,
Care spun că sunt Isuse, fii de Dumnezeu și ei,
De ce oare e mândria, la conducere acum,
Când Tu ești Stăpân și Rege, pe al mântuirii drum.

De ce este lăcomie, căci se văd palate mari,
Și mașini ce-s cu renume, ca mai marii demnitari,
Haine cu un cal să aibă, altfel nu vor fi purtate,
Sau un steag în piept Isuse, să se vadă de departe.

De ce e mirositoare, adunarea Domn preasfânt,
Cu parfumul lumii moarte, ce-a pătruns în inimi... gând,
De ce nu e cercetare în cântare cum era,
David când cântă Isuse, duhurile alunga.

De ce este vrăjmășie, bârfă și încurcături,
De ce azi lucrează vase... nu cu zgură ci cu zguri,
De ce moștenesc amvonul, nu ai Tăi moștenitori,
Ci acei care aleargă, fără trudă și sudori.

Ooo... Isuse, sfânt Părinte, doar Tu poți să faci ceva,
Ca să fie pocăința, mai demult cum ea era,
Să o cureți de mândrie, numai Tu... căci Domn preasfânt,
Doar la Tine e puterea, și în cer... și pe pământ.

Doar Tu poți trezi îndată, tot ce-i astăzi ațipit,
Ca să fie-n adunare, harul cel neprețuit,
Care nu e după ceasul, ce e urmărit mereu,
De-al Tău rob ce ne aduce-nvățătură Dumnezeu.

Și pe Isabela Doamne, s-o alungi Tu ai putea,
Căci această adunare, este numai casa Ta,
Ea în orice clipă astăzi după placul Tău să fie,
Fără ură, vrăjmășie, lăcomie sau mândrie.