Vocea Domnului se-aude, peste-ntreg pământ mereu,
Să trezească vrea azi inimi, adormite-n timpul greu,
Ea răsun-atât de tare, din al dimineții zori,
Nici în nopți nu e tăcută, strigă... aducând fiori.

Ea pornește chiar și vântul, ca să fie scuturați,
Cei ce-s plini de uscăciune, fără milă, îmbufnați,
Scutură praful... țărâna, azi pe haine ce s-a pus,
Și pe ochii ce odată, ei priveau numai în sus.

Este vocea care poate, valuri mari a ridica,
Să se vadă că puterea, este doar în mâna Sa,
Și furtuna o oprește, care-i tot de ea pornită,
Astăzi ea nicicând nu tace, se aude-n orice clipă.

Al ei strigat îl aude, chiar și surdul pe pământ,
Ea oprește alergarea, fluturatului azi gând,
Chiar de pare-n depărtare, este-aproape ea mereu,
Strigă ca să nu adoarmă, ce-i ales de Dumnezeu.

Norii poate să-i străpungă, să aducă raze vii,
Poate fi izvor de apă, vocea vie în pustii,
Poate morții să-i învie, căci puterea este sus,
Viață poate să aducă, vocea blând-a lui Isus.

Poate inimi să zdrobească, care azi s-au împietrit,
Să înceapă să iubească, până azi ce n-au iubit,
Poate toate căci e vocea, plină numai de puteri,
Ce aduce ușurare, căci ridică ea poveri.