Ești soarele pe ceruri, ești luna dintre stele,
Ești raza ce coboară în zori pe fața mea,
Ești dragostea măreață ce inima îmi umple,
Ești fericirea care sunt plin azi și de ea.

Ești zâmbet printre lacrimi, Tu ești o duioșie,
Ce-i ca un gust de miere în clipe de amar,
Tu ștergi orice durere, și-adâncul de suspine,
Dai la o parte ziduri, ce vor a fi hotar.

Ești rouă ce pe buze, se-așează în zăduful,
Fierbinte ce se lasă, peste ființa mea,
Tu Domn al mântuirii, ești marea mea iubire,
Mereu ce-mi dă putere, căci mă hrănesc cu ea.

Ești zborul meu din vise, ce peste tot mă duce,
Ce îmi arată locul, mai marei fericiri,
Tu ești fiorul care, el inima mi-atinge,
Să simt clipa fierbinte, măreței vii iubiri.

Ești răsărit de soare, când bezna se arată,
Ești adăpost sub ploaia, ce-și varsă stropii reci,
De ei doar din iubirea, pe cruce arătată,
Fără să mă atingă, Isuse Tu mă treci.

Ești Tu și în apusul, acestor vremi vestite,
În ele doar pe Tine, azi eu te văd mereu,
Căci Tu ești Creatorul, Acel Stăpân a toate,
Ești Regele iubirii, al vieții Dumnezeu.

Ești plinul din dorința, ce-o am mereu în mine,
Îmi umpli golul care, e mare uneori,
Ești mijlocul de viață, ce-njurul meu se-nvârte,
Comoara mea ești Doamne, ce trece de valori.