Și chiar dacă am puțin
Eu tot mă bucur din plin
Eu in casă n-am bucate
Aromate, miezoase

Pâine, chiar și o felie
Eu o iau cu mulțumire
Și cu inima împăcată
Că mi-o dă al nostru tată


M-am deprins să fiu sărac
Și să nu mă mai complac
Nu-mi doresc sa fiu bogat
Nici în seamă prea băgat

Vorba multă m-ar strica
Și nu aș mai cugeta
La ce fac sau ce gândesc
Și nu as vrea să greșesc

Limba știu că nu stă-n loc
Și aprinde oricând foc
Tăcerea și ea spune totul
În viața își are și ea rostul

Durerile ce le-am avut
Anii mei i-au străbătut
Totuși a fost de folos
Că l-am aflat pe Hristos

Material eu n-am nimic
Dar nu mă găsesc prea mic
Sunt poate cel mai bogat
De când pe Isus l-am aflat

Tot ce am sunt mulțumit
Și nu umblu prea gătit
Nici nu am visuri prea mari
Că nu am nici gologani

Însă ceva îmi doresc
Și știu că o să reușesc
Domnul îmi va da biruința
Să-mi duc la capăt credința

Pe pământ sunt doar in treacăt
Nu strig și nici nu mă freamăt
Trăiesc azi și mă sfințesc
Pe Domnul să-l întâlnesc

Tot mai bună e sărăcia
Te învață ce e smerenia
Și din bucata ta de pâine
Dai și la gloatele străine

Căci tu știi cum e să n-ai
Și-i ferice să tot dai
Dar când ai pe îndestulate
Nu îți faci decât păcate

Inima ta este împietrită
Nu vrea sa fie păgubită
Să împartă ea nu știe
Și nu iese din pustie

De aceea bună este lipsa
Se îmbină cu dragostea
Decât un bogat nefericit
Mai bine un sărac lipsit

Tot mai știe să fie om
Și fără să fie domn
Mă simt recunoscător
Față de al meu salvator

Am totul să pot trăi
Și pe El a îl sluji
Mângâiat eu sunt mereu
Doar de bunul Dumnezeu