Cu ochii ațintiți mereu în zare,
Aștept o zi când totul se termină,
Când cerul va deschide o cărare
Și voi zbura-nspre Țara de lumină,

Mai sus de galaxii, mai sus de stele
Cu oameni radiind de bucurie,
Cu trupuri neatinse de durere
Cântându-i Mirelui o veșnicie.

O, Țara mea, ești tare mult visată,
Aș vrea să pot, o clipă, să-ți zăresc
Doar un crâmpei din frumusețea toată,
Ca-n drumul meu, nicicând să nu m-opresc.

Să am mereu privirea ațintită
La frumusețea ta, ce o visez...
O, Țara mea, frumoasă și iubită
Pe țărmul tău, mi-e dor să ancorez!

Îmi este inima plină de tine
Cununa ce-mi vei da, este-al meu țel
Când poarta ta din aur și rubine
Mi-o vei deschide, ca să intru-n cer!

Nu vreau nimic de lume să mă lege
Vreau ochii mei, să-ți vadă strălucirea
Vreau pasul meu pe stăzile-ți s-alerge
La tronul Mirelui să-i cânt iubirea.

Să-i pun ca un sărut pe-a Lui picioare
Un vers al meu, în lacrimi calde scris,
Să-i mulțumesc de fiece-ncercare
La braț cu ea, știu, intru-n Paradis!