Nu s-a mai văzut vre-o dată, o mai mare pe pământ,
Jertfă... decât cea adusă, de un Rege-n chin murind,
Când era bătut în cuie, judecat pe nedreptate,
Acceptând în umilinț-acel verdict ce era... moarte.

A fost singura sub soare, nimeni nu s-a mai jertfit,
Nimeni pentru omenire, nu a fost nici răstignit,
Decât Unul... Împăratul, s-a lăsat crucificat,
Ca prin jertfa Sa... pământul, să fie răscumpărat.

Nu s-a mai văzut iubire, cum a arătat Isus,
Când fără de murmur crucea, El pe Golgota a dus,
Când bătaia de ciocane pe-acel deal se auzea,
Dar El tot tăcut sub ele, doar iubindu-ne... răbda.

A răbdat tot din iubire, pietrele ce-au aruncat,
Umilința... prigonirea, tot iubind doar le-a răbdat,
Plin de dragoste divină, el pe cruce a urcat,
Ca să fie-ntreg pământul, cu-al Său sânge azi spălat.

Nu s-a mai văzut nici milă, pentru noi cum a avut,
Când El mijlocea la Tatăl, pentru cei ce l-au bătut,
Pentru cei care cu biciu-l biciuiau neîncetat,
Care sulița în coastă fără milă i-au băgat.

Era mila cea mai mare pentru noi ce-o arăta,
Nimenea și niciodată să o aibă n-ar putea,
Nici sub lună nici sub soare, nici în cer nici pe pământ,
Nu va fi căci numai unul, este veșnic viu și sfânt.

El e Domnul, e Mesia, El e Cel de toate plin,
De iubire, bunătate, milă dar și har divin,
Altul nu va fi vre-o dată, căci e Unul Dumnezeu,
Cel ce s-a adus ca jertfă, biruindu-l pe cel rău.